Povestea ardeiului

Pe masă-n bucătărie
Este mare veselie:
Roșii, morcovi, dovlecei,
Cartofi, ceapă și ardei.
Ionel vine curios,
Le admiră tacticos
Și se-ntreabă cu mirare:
Cum apar legumele, oare?

Iar ardeiul, mai sfătos
I se prezintă frumos
Și începe-a povesti
Tot ce-și poate aminti:
Am crescut dintr-o sămânță,
Albă, plată și plăpândă.
În pământ când m-am găsit
Nu mai știam mai nimic.
Un somn greu m-a apucat
Și de toate am uitat.
Dar dormind, am învățat
Și încet m-am deșteptat.
Dintr-o dată-am tresărit
Și-am știut că a venit
Timpul să mă fac voinic,
Din pământ să mă ridic,
Să mă înalț către soare,
Să mă fac și eu mai mare.
Rădăcini mi-au apărut
Și-n tulpina am crescut,
In frunze, flori, și apoi,
În moț verde și vioi.
Soarele m-a încălzit,
Ploaia blând m-a răcorit,
Vântul mult m-a legănat,
Pământul m-a săturat,
Steluțele mi-au cântat,
Luna mare m-a vegheat.
Uite așa-am crescut voinic.
Și-am schimbat culoarea-un pic:
Din verde crud în gălbiu
Apoi în portocaliu
Și apoi mi-am pus usor
Niște roșu-n obrăjor.
Cât timp eu m-am colorat,
Gustul mi l-am concentrat,
Căci știință-am adunat.
Când minunea din natură
Ajunge la tine-n gură,
De mananci încet, cu rost,
Tu vei afla tot ce-am fost.

Ionel i-a mulțumit
Pentru că i-a povestit.
A stat un pic, s-a gândit,
A-nțeles și a zâmbit.
De atunci încet mănâncă,
Tainele să le pătrundă
Și încearcă să-nțeleagă
În orice, natura-ntreagă.