Parfum

Parfumierul iscusit
Prin pădure a hoinărit,
Inspirație să caute
În ale frunzelor șoapte.
A-nchis ochii liniștit
Și a adormit subit…
Ca apoi să se trezească
Cu-o imagine măiastră:
Șapte fete ca năluci
Dansau și râdeau atunci
Și parfum împrăștiau
Când în horă se-nvârteau
Parfum nemaiîntâlnit
De omul obișnuit.
Frunze, flori, pământ, gângănii
Toate au mirosul lor
Și natura le combină
Deseori îmbătător.
Iar parfumul se îmbină
Și cu felul tău de-a fi…
Secret e ingredientul
Din magia inimii!