Dragă copacule,
Nu-i așa că e bine la soare
Și te încarci de încântare
Când poți privi în depărtare
Și vrei să strigi în gura mare:
“Sunt liber și oriunde eu pot merge!”
Căci simți cum vântul printre ramuri trece
Și vezi cerul cel fără de sfârșit
Deși-n pământ rămâi înfipt?
Căci fire fine de văzduh
Te poartă către ce e sus
Sau poate către ce e jos
Și nu mai știi ce-i mai frumos:
Să simți cum seva te hrănește,
Sau creanga când înmugureşte…
Când frunze noi îți tot apar,
Speranța nu are hotar.
Vei crește ani și ani la rând,
Odă vieții tot cântând.
Te-ndură rogu-te de noi,
Cu umbră şi-adăpost de ploi.
Noi n-avem perspectiva ta,
Nici nu știm a ne bucura
De ce e sus ori ce e jos…
Învață-ne, te rog frumos!
Add comment