Cuvântul magic

Zice-se c-a fost odată…
O fătucă răsfățată,
Ce stătea cam încruntată.
Multe cadouri primea,
Dar deloc nu mulțumea:
Lua cadoul și-o zbughea
Și apoi se bucura
Doar in sinea ei, se pare.

Dar să vezi ce întâmplare
Avea s-o învețe acusi
Să se poarte cu mănuși!
Fata a primit, odată,
O bomboana fermecată.
Și pe cand o savura
Și-n gură i se topea
Totul în jur dispăru
Și în loc, ce-mi apăru?

Un tărâm ca de poveste,
Cum a fost și nu mai este,
Unde totul strălucea,
Lumea toată îți zâmbea,
Foarte frumos se purta,
La masa te invita
Și de toate-ți oferea.
Într-o casa a poposit
Și la fructe a poftit.

Stai sa vezi ce întâmplare!
Fata luă mărul cel mare,
Dar spre gură când îl duse,
Printre degete i se scurse.
Apa, dulciuri sau mâncare,
Flori, podoabe, pietre rare,
Nimic nu putea lua
Căci ea de se bucura
O făcea în sinea sa
Și deloc nu mulțumea.

Orice i se oferi
Cu jind ea doar le privi,
Lacrimi în ochi ea avea,
Însă tot nu mulțumea
Și-apoi tristă ea pleca,
Drumul spre casă căta.
Și a înțeles că-i tragic,
Când nu spui cuvântul magic.

Altă bomboană găsi
Și atunci ea mulțumi,
Plină de recunoștință,
Căci acum avea știință
Și respect și bucurie,
Cât pentru oameni, o mie.
Bombonica a mancat
Și s-a simțit minunat.

Iar ochii cand i-a deschis
Se-ntreba dac-a fost vis
Căci revenise acasă:
Mama o chema la masă.
Din acea zi s-a schimbat,
A zâmbit și apreciat
Fiece cadou primit
Și mereu a mulțumit.