Cum s-a tesut povestea “Colierul de perle”

Spuneam săptămâna trecuta ca va voi împărtăși din secretele mele: cum îmi vin ideile de povesti. Pare simplu si totuși… e destul de complicat. De ce? Pentru ca a trebuit sa fac ceva ce nu eram foarte obișnuită sa fac: sa ascult.

Dar sa incepem:

Cu ceva timp in urma, cu câțiva ani înainte de a-mi descoperi talentul la povestit, am primit un sirag de perle. Pentru ca vreau sa le si vedeti, le-am facut repede o poza pe care o voi include in aceasta postare. Mie-mi plac foarte mult bijuteriile, chiar daca in ultima perioada nu le mai port aproape deloc. Dar perlele acestea m-au fascinat. Mi-a plăcut culoarea lor gri-negrcioasa combinata cu un verzui-albastrui si sideful lor delicat. Par atat de fragile si gingase, insa eu le vad si altfel: le vad tacute si sfioase. Datorită  faptului ca eu sunt cursanta Școlii de zane de ceva vreme, simt ca perlele mele au niste trăsături aproape umane: o inteligenta iesita din comun si inca o proprietate magica: vin din apa. Poate ca nu pare mare lucru, insa pe mine m-a facut sa vreau sa le ascult, astfel incat, daca ele au o poveste de zis, sa vina sa mi-o spuna. Asa ca, seara la culcare le tineam in mână si le simteam reci si mici si incercam sa inteleg ce vorbesc ele. Nu va ganditi la sensul clasic de vorbit, caci nu o sa se intample asta niciodata. Doar sa vad ce impresii imi lasa. Dupa cateva zile in care le-am tinut seara in mana, mi-au spus ceva. Mi-au spus ca e adevarat ca scoicile le produc, insa si apa stie secretul lor. Apa stie cum sa faca perle. Pentru mine a fost o descoperire mare. Si mi s-a parut si foarte probabil. Extrapoland ideea ca apa stie cum sa le produca, probabil ca si noi detinem secretul acesta, caci si in corpul nostru exista o cantitate de apa. Si atunci s-a nascut ideea povestii: sa fie o magie prin care redescoperim secretul obtinerii perlelor. Si prima jumatate a povestii a fost gata. Urma sa fie vorba despre un baietel care dorea sa-i faca mamei sale un cadou. Mai era si un vis care-i explica, asa cum am spus mai sus, ca apa stie toata taina si doar putin mai lipsea ca perlele sa se formeze. Urmatoarele zile nu s-a mai intamplat nimic. Desi aveam ideea povestii in cap si incercam sa vad continuarea, aceasta nu venea.

Cateva zile mai tarziu, seara, la dus, mi-am amintit din nou ca si apa stie secretul. Deci cu putina liniste si lasand apa sa vorbeasca, poate reuseam sa mai aflu vreun indiciu. Am pornit dusul. Picaturile de apa curgeau cu zgomot in cada de baie. Ca o cascada. Cu apa vijelioasa. Apoi am avut senzatia ca timpul a stat o miime de secunda in loc si stropii care au cazut, rupand linistea secundei dinainte, s-au prefacut in perle… Apa, in linistea serii, vegheata de luna si de stele, produce perle pretioase. Sau poate se distreaza facand si pietre normale. Caci nici ele nu sunt mai prejos, chiar daca nu sunt sidefate.

Conturul povestii a fost astfel trasat, restul venind de la sine.

Jumatate de an mai tarziu, cand mi-a picat in mana o carte despre cristale, (Cristaloterapia –  Dan Seracu) am aflat ca perlele sunt asociate cu Venus si Mercur si cu steaua fixa Umbilicus Andromedae. Iar in povestea mea, baiatul de inclina catre 2 stele pentru ca magia sa se produca. Se pare ca am auzit destul de bine ce imi spuneau perlele, nu credeti?

In finalul povestii, perlele se transforma in apa daca taina le este spusa. De ce? Pentru ca multi nu cred in povesti si atunci totul devine o pura inventie.

V-a placut destainuirea mea? Despre ce alta poveste ati vrea sa ma mai aflati cum a fost creata?

Add comment

Carti pe Amazon

Canal youtube Scoala de zane

Magazin Partener

Povesrea de duminica seara

  • Petrecerea Pijamalelor. Poveste de Claudia Groza Lazar gokid ilustration

Poveste radiofonica

Media

Poveștile se hrănesc cu urechi de copii în sos de vise cu puțin praf dulce de stele.