Copacii înghețați

Fusese o iarnă friguroasă iar de câteva zile se înmuiase vremea.

Copacii dormiseră o mare parte din timp și acum începuseră să se dezmorțească.

Seara se lăsa iute peste grădină, aducând cu ea o ploaie măruntă.

Doi copaci apropiați, care erau prieteni de mulți ani, vorbeau ca de obicei prin rădăcinile lor:

– Ce zici, o sa vină primăvara în curând? întrebă cel mai mititel (să-i spunem Rim), rugător parcă.

– O să vină când va fi timpul ei, nu te îngrijora, îi răspunse cel mai înalt (să-i spunem Pim)

– Vreau să se termine iarna mai repede… oftă Rim.

– Fiecare anotimp e important pentru noi. Iarna ne odihnim și ne conservăm, pentru a ne putea regenera când vine primăvara. Și în fiecare anotimp poți găsi motive de bucurie, zâmbi Pim.

– Probabil că ai dreptate… oftă Rim. Doar ca eu nu am găsit niciun motiv de bucurie iarna acesta.

– Se lasă noaptea, hai să ne odihnim, cască Pim.

Întunericul se adânci și înconjură copacii. 

Rim nu reușea să adoarmă, atmosfera era puțin ciudată. Luna nu se zărea deloc, căci norii groși și plini de apă erau foarte aproape de pământ. Un timp simți pe fiecare rămurică stropii de ploaie, apoi îi ignoră. Se adânci în gânduri, fiind îngrijorat că poate primăvara nu va sosi așa de repede cum își dorea el, că poate nu va înflori nici anul acesta, că poate… gândurile veneau, îl înconjurau, apoi stăruiau o perioadă, asemenea păsărilor care își făceau cuib și rămâneau toată vara. Doar ca, spre deosebire de păsările care îl bucurau, aceste gânduri îl făceau să fie din ce în ce mai neliniștit.

Încercă să nu se mai gândească și să simtă din nou ploaia pe ramuri, dar frigul i se părea din ce în ce mai înțepător. Privi cu atenție la ramurile sale și observă că acestea se acoperiseră de un strat de gheață. Îl strigă alarmat pe Pim, care adormise și nu îi răspunse. Toată noaptea se forță să se miște ca să rupă pojghița de gheață, strigă la ploaie să se oprească, imploră norii să plece, dar nimic din ce încerca nu părea să aibă rezultat.  Ploaia cădea abundent, ignorând disperarea copacului.

Spre dimineață, obosit de atâta zbatere, Rim adormi.

Se trezi aproape de miezul zilei, doar pentru pentru că auzea multe voci. Toți copacii se puseseră pe vorbit și nu aveau de gând să îl lase să mai doarmă. Începu să deslușească o mulțime de șoapte admirative, copacii păreau foarte entuziasmați. 

– Ce frumoooos!

– Ce s-a întâmplat, ce este asta?

– E minunaaaat!!

– Nu am mai văzut așa ceva!

– Nici eu.

– Nici eu…

Oare despre ce vorbeau? Deschise cu greu ochii și încercă să își dea seama ce vede. O mulțime de sclipiri îl împiedicau să deslușească peisajul. Soarele era sus pe cer și își trimitea cu generozitate razele spre pământ. Dar ce era cu toate acele sclipiri? Și pentru că nu reușea să vadă aproape nimic în depărtare, se concentră să-și privească ramurile. Dar, vai! Pojghița de gheață pe care se străduise toată noaptea să o rupă se transformase într-o crustă groasă, care îmbrăca fiecare rămurică într-o haină rigidă. 

– Aoleu, nu mă pot mișca! strigă el dintr-o dată, smucindu-se cât putea de tare. Se auzi o trosnitură și o creangă i se rupse, căzând pe pământ cu un zgomot de cioburi împrăștiate. Vai, creanga meaaa, se vaita Rim.

– Stai linistit, îi răspunse Pim, suntem prinși în gheață. Nu te mai zbate, căci ți se vor rupe și mai multe ramuri. Relaxează-te și bucură-te și tu de peisaj!

– Cum să mă bucur? Nu mă pot mișca deloc, mă simt prizonier și mi-e teamă că o să rămân fără crengi, spuse Rim, cu greu. Nu înțeleg cum poți tu să fii atât de liniștit!

– Dragul meu, spuse Pim, e adevărat că avem un strat gros de gheață pe noi. Aceasta fiind situația, aleg să văd partea frumoasă și să mă bucur de aceste momente speciale. Privește ce minunat sclipesc toți copacii, parcă avem steluțe prinse în ramuri, părem îmbrăcați de sărbătoare. Nu am mai văzut așa ceva, sunt uimit de modul în care arăt, sunt mândru de fiecare crenguță și sunt recunoscător că am avut ocazia să trăiesc așa ceva.

– Și acum ce ne facem? se tângui Rim.

– Ne bucurăm de experiență!

– Dar cât o să dureze asta?

– Asta nu avem de unde ști și nici nu trebuie să ne îngrijoreze.

– Dar îmi simt crengile grele și nu știu cât o să pot să rezist, continuă Rim.

– Eu mă simt norocos și îi mulțumesc vântului că stă și el liniștit și astfel suntem protejați, zâmbi Pim. Hai, stai și tu linistit, nu ești singur, sunt aici lângă tine, ca de obicei.

Gheața a rezistat câteva zile, timp în care copacii au vorbit mai mult decât de obicei prin rădăcinile lor. S-au auzit povești despre primăvară, despre păsări, insecte, flori și câte și mai câte.

Apoi gheața s-a topit și copacii au fost eliberați. Și atunci Rim și-a dat seama că primise un cadou odată cu acel îngheț, căci s-a bucurat de povești, de compania lui Pim și, spre final, chiar și de tabloul extraordinar în care fusese.

Zâna Lunia și Zâna Azaleea

Add comment

Povesrea de duminica seara

  • Petrecerea Pijamalelor. Poveste de Claudia Groza Lazar gokid ilustration

Poveste radiofonica

Media

Poveștile se hrănesc cu urechi de copii în sos de vise cu puțin praf dulce de stele.